vară, o curte din satul agrişul mare.
pe o bancă, o bătrână şi un copil citesc o carte.
soare de vară, ale cărui raze, amestecate cu gânguritul unui guguştiuc, se joacă pe vârful nasului şi te fac să strănuţi.
din spatele casei, miros de langoşi rumenindu-se într-un cuptor cu lemne ce lăcrimează cenuşă pe un halat alb.
cartea are unele pagini scorojite pe margini, probabil pentru că a îndurat multe de-a lungul timpului petrecut pe un raft întunecos. totuşi, pare aproape nouă. şoarecii nu au izbutit să găsească vreun motiv pentru a se înfrupta din paginile ei, şi îi înţeleg. nu multe animale s-ar încumeta să roadă o carte pe a cărei copertă un cărturar a brodat cu atâta iscusinţă o cruce aurită.
respirând lemn umed, bătrâna pare mai veche decât pădurea însăşi. pe mâinile ca nişte rădăcini uscate, degetele ei sunt o hârtie presărată cu pete cafenii, literele unui alfabet de mult uitat. din trunchiul noduros al gâtului, printre buze veştejite, bătrâna murmură rugăciuni care amintesc mai degrabă de spaţiile dintre rânduri decât de cuvinte.
respirând o rază, copilul ascultă cu un aer serios. este politicos, aşteaptă până se termină povestea înainte de a pune întrebări, şi are mâinile curate. în fiecare zi, la ora de ascultat învăţăturile care i-au sculptat inima, sufletul îi tremură în piept. el simte, fără să îşi poată explica de ce, că în acele momente îndeplineşte un ritual arhaic, un pact de sânge încheiat între bătrân şi copil încă de când primul om a muşcat din primul măr. zi de zi, totul regresează către geneză, înaintea păcatului timpului şi cunoaşterii, iar sub fruntea albă reînvie aievea primii ochi care au gustat soarele.
e vară. nemărginire.
pentru persida. nu te-am uitat.
