PLAINSONG | the cure

"i think it's dark and it looks like rain" you said.
"and the wind is blowing like it's the end of the world" you said.
"and it's so cold, it's like the cold if you were dead"
and then you smiled for a second.

"i think i'm old and i'm feeling pain" you said.
"and it's all running out like it's the end of the world" you said.
"and it's so cold it's like the cold if you were dead"
and then you smiled for a second.

sometimes you make me feel
like i'm living at the edge of the world.
like i'm living at the edge of the world.
"it's just the way i smile" you said.

SPIDER AND I | brian eno

spider and i sit watching the sky
on a world without sound.
we knit a web to catch one tiny fly
for our world without sound.

we sleep in the morning,
we dream of a ship that sails away,
a thousand miles away.

lauda somnului

ieri dimineaţă m-am trezit cu o idee neobişnuită în gând.

cum ar fi dacă, atunci când ne trezim şi ne ridicăm din pat, o parte din noi rămâne adormită în pat? la fel ca o diviziune celulară, spiritul nostru se scindează în două: jumătate este supus corpului: se ridică, umblă, se spală pe dinţi, suflă peste ceaiul fierbinte, râde, vorbeşte, îşi face temeri, visează la viitor, se îndrăgosteşte, suferă, îmbătrâneşte cu fiecare secundă... cealaltă jumătate rămâne în pat, liniştită, cu un zâmbet aia schiţat; se întoarce pe o parte, apoi pe alta, trage pătura peste cap, se face ghem, visează, râde în somn, transpiră, visează, visează, visează, visează... dacă acceptăm însă că viaţa însăşi e un vis, atunci în fiecare clipă noi ne scindăm fractalic în vise de vieţi paralele, reflectând ca cioburile unei oglinzi o infinitate de existenţe posibile.

tot ce cunoaştem, tot ce vedem din noi, din alţi oameni, din tot, reprezintă de fapt o frântură microscopică dintr-un întreg infinit.

THE CONSOLATIONS OF PHILOSOPHY | alain de botton

friendship: a minor conspiracy against what other people think of as reasonable.

seneca

we live in the middle of things which have all been destined to die.

mortal have you been born, to mortals have you given birth.

reckon on everything, expect everything.

TOMORROW NEVER KNOWS | the beatles

turn off your mind, relax
and float down stream
it is not dying
it is not dying

lay down all thought
surrender to the void
it is shining
it is shining

that you may see
the meaning of within
it is being
it is being

that love is all
and love is everyone
it is knowing
it is knowing

that ignorance and hate
may mourn the dead
it is believing
it is believing

but listen to the
colour of your dreams
it is not living
it is not living

or play the game
existence to the end
of the beginning
of the beginning
of the beginning
of the beginning
of the beginning
of the beginning

SOME LIKE IT HOT

i hope this time you wind up with the sweet end of the lollipop, sugar.

the solitary post

strange that i find writing in romanian so overwhelmingly difficult. maybe the language is too close to my heart and i realize that some things cannot be put into words no matter how hard i try. it gives me a feeling of inadequacy and desecration. english feels more distant and as such, sometimes handier for expressing certain thoughts without the feeling of parody lurking behind every word. this will be one of the few posts on this blog that will come close to what i believe blogging is mostly about. this is more like a credo than it is a post in a long line of personal insights, so i will forgive myself for posting it if you will.

i wish i could live in a world so very different from this one.

i wish everyone would understand that history as we know it has been dead for longer than anyone should care to remember. there is no such thing as 'the big picture', the supposedly elaborate system of fundamental truths and acts that make up so much of what we know about this world. it seems far too abstract and particular, so much so that it sacrifices the self for the sake of society, this multi-headed hydra, treacherous and oppressive. history is, in fact, unimportant. stories are the real fabric of the world, each individual tale possessing far greater truth than any one cluster of millennia could ever encompass. political games, military strategies, whole mock-up systems of government playing charades around a funeral pyre of human virtue.

the world is immersed into a state of perpetual delusion. self-importance has not quenched its thirst for power. what lies beneath egocentric actions of the politicians and leaders is a simple but ultimately crushing truth: they are all scared shitless, hoping that their little lives will gather more layers of meaning if they take some small part in seemingly epic struggles. it's a carnival where everybody wears a tie. and it is not only unfunny, but downright depressing and revolting at the same time.

i wish i could live in a world so very different from this one.

i wish everyone would understand that this world was not made for grand gestures, but, like mother theresa visionally said, "there are only small gestures made with great love". i wish i could lay my hand on my grandmother's eyes and let her know that i am aware of the sacred family lineage i am burdened with, and that i accept it with honor, just because i see her young pulsating spirit struggling behind the body that is working against her. i wish i could hold M's sister A in my arms and kiss her all over just because her loneliness and sadness fill my heart with incredible, abysmal hopelessness. i wish i could fly to budapest and hold F in my arms and softly kiss his lips, just because there is such a heartbreaking tear in the fabric of his happiness, a dark plague that has no place inside one of such inner beauty. i wish conventions were shattered, and an expression of love could be sent without second thoughts, just as a beacon in the dark from one beating heart to another. maybe if things were like that, the light from these millions of beacons would overcome the darkness surrounding our lives. the sincere expression of a common fear would in fact be the catalyst for a process of symbiotic cleansing. our spirits have been in this world for eons, constantly mixing together and recombining through the course of time, it's no wonder we feel so incomplete. we are all brothers and sisters just like we are all lovers and saints. we are all trying, subconsciously or not, to love each other to the best of our abilities, but social norms suffuse us with fears, doubts and moral issues, labeling some forms of showing love as inadequate patterns of behaviour.

i wish i could live in a world so very different from this one.

i wish everyone would understand and accept what it actually means to die. today i was in the shower, my head was pulsing and my body tense. i imagined blood seeping through my pores, dripping off me into the tub, and flowing tumultuously down the drain, just as if my body were trying to escape the confinement of the skin holding it in. it was not gruesome as the words make it out to be, quite the opposite. it gave me a feeling of gradually dissolving into the world, like the water that makes up my body would finally find its way back to where it came from before i was born, just as my spirit was forged time and time again by the fear of a family taking shelter from a thunderstorm pouring over the huts of hiroshima, by the defeated hopelessness of a black boy watching a flaming cross in front of his house, by the rage and passion of joan d'arc as her body is consumed by flames. we all die in the end, and all that will be left from each of our lifetimes here in the world will be the stories we had. stories which are just a link in an infinite chain of stories, from an infinite bundle of chains that make up the texture of the universe.

i wish i could live in a world so very different from this one.

INDIAN SUMMER | beat happening

breakfast in cemetery
boy tasting wild cherry
touch girl, apple blossom
just a boy playing possum.
we'll come back for indian summer
we'll come back for indian summer
we'll come back for indian summer
and go our separate ways.

indian summer is an informal expression given to a period of sunny, warm weather in autumn in the northern hemisphere, typically in late october or early november, after the leaves have turned following an onset of frost but before the first snowfall. (wikipedia)

titlu

text.

i smelled it through the grapevine

ieri dimineaţă m-am trezit cu o idee neobişnuită în gând.

cum ar fi dacă oamenii nu ar comunica prin sistemul auditiv, ci prin cel oflactiv? dacă am avea un organ special care ar împrăştia o multitudine de mirosuri ce ar ţine locul literelor, silabelor, cuvintelor? prin diferite combinaţii am putea să redăm foarte exact orice am vrea să comunicăm, iar dacă fiecare miros diferit ar avea şi o culoare, am discuta curcubee! ce tăcere ciudată ar fi în pieţe şi parcuri (maşinile nu au ce căuta în această imagine suprarealistă)! în schimb oraşele ar fi învăluite în mii şi mii de aburi coloraţi. nu ne-am simţi niciodată singuri - oraşul ar fi înecat în conversaţii ce ar rămâne mult după ce acestea au avut loc. un palimpsest vizual şi olfactiv al esenţei umane.

totul într-o tăcere deplină.

EXTREMELY LOUD & INCREDIBLY CLOSE | jonathan safran foer

everything that’s born has to die, which means our lives are like skyscrapers. the smoke rises at different speeds, but they’re all on fire, and we’re all trapped.

WE LIVE AS WE DREAM, ALONE | gang of four

we live as we dream, alone.
to break the spell we mix with the others.
we are not born in isolation,
but sometimes it seems that way.
we live as we dream, alone.

amintiri din copilărie, 1

vară, o curte din satul agrişul mare.

pe o bancă, o bătrână şi un copil citesc o carte.

soare de vară, ale cărui raze, amestecate cu gânguritul unui guguştiuc, se joacă pe vârful nasului şi te fac să strănuţi.

din spatele casei, miros de langoşi rumenindu-se într-un cuptor cu lemne ce lăcrimează cenuşă pe un halat alb.

cartea are unele pagini scorojite pe margini, probabil pentru că a îndurat multe de-a lungul timpului petrecut pe un raft întunecos. totuşi, pare aproape nouă. şoarecii nu au izbutit să găsească vreun motiv pentru a se înfrupta din paginile ei, şi îi înţeleg. nu multe animale s-ar încumeta să roadă o carte pe a cărei copertă un cărturar a brodat cu atâta iscusinţă o cruce aurită.

respirând lemn umed, bătrâna pare mai veche decât pădurea însăşi. pe mâinile ca nişte rădăcini uscate, degetele ei sunt o hârtie presărată cu pete cafenii, literele unui alfabet de mult uitat. din trunchiul noduros al gâtului, printre buze veştejite, bătrâna murmură rugăciuni care amintesc mai degrabă de spaţiile dintre rânduri decât de cuvinte.

respirând o rază, copilul ascultă cu un aer serios. este politicos, aşteaptă până se termină povestea înainte de a pune întrebări, şi are mâinile curate. în fiecare zi, la ora de ascultat învăţăturile care i-au sculptat inima, sufletul îi tremură în piept. el simte, fără să îşi poată explica de ce, că în acele momente îndeplineşte un ritual arhaic, un pact de sânge încheiat între bătrân şi copil încă de când primul om a muşcat din primul măr. zi de zi, totul regresează către geneză, înaintea păcatului timpului şi cunoaşterii, iar sub fruntea albă reînvie aievea primii ochi care au gustat soarele.

e vară. nemărginire.

pentru persida. nu te-am uitat.

THE EYES OF THE SKIN | juhani pallasmaa

the most essential auditory experience created by architecture is tranquility. architecture presents the drama of construction silenced into matter, space and light. ultimately, architecture is the art of petrified silence.

THINKING ARCHITECTURE | peter zumthor

postmodern life could be described as a state in which everything beyond our own personal biography seems vague, blurred, and somehow unreal. the world is full of signs and information, which stand for the things that no one fully understands because they, too, turn out to be mere signs for other things. yet the real thing remains hidden. no one ever gets to see it. nevertheless, i am convinced that real things do exist, however endangered they may be.

[...]

there is a power in the ordinary things of everyday life, as edward hopper's paintings seem to say. we only have to look at them long enough to see it.

când devine omul ridicol?

atunci când comportamentul său rămâne în urma vârstei.

i am sam sam i am

lucy: daddy, why does the snow flake?

sam: because snow - because snow flakes.

lucy: daddy, what is mustard made of?

sam: because it's yellow ketchup.

lucy: daddy, why are men bald?

sam: sometimes they're bald because their head is shiny... and they don't have hair on it. so their head is just more of their face.

lucy: daddy, are ladybugs only girls... or are there boys, too? and if there are, what are they called?

sam: yeah, the beatles.

ce este un blog?

preacurvie intimă.

răspuns dezrădăcinat

acesta este un răspuns al cărui loc ar fi trebuit să fi fost într-un alt blog al unui om cu care obişnuiam să vorbesc, de care însă m-am înstrăinat. sau mai bine zis, un om alături de care am susţinut o prietenie volatilă, condamnată din start la implozie.

postarea căreia îi dau răspuns se referă la relaţiile virtuale şi la crearea unei familii virtuale. eu nu am aşa ceva. mă refer aici nu la un comentariu sporadic, ci la oameni pe care efectiv să îi pot denumi prieteni. odată, aveam. însă oricât de mult aş fi discutat cu cineva, oricâte lucruri aveam în comun, oricât de şarmant sau interesant se dovedea a fi, fără transpunerea relaţiei în realitate, aceasta se dezintegra în scurt timp.

din punctul meu de vedere, legăturile exclusiv virtuale sunt mai degrabă un exerciţiu în narcisism - în lipsa unei adevărate interacţiuni umane, subconştientul caută să modeleze persoana respectivă după chipul şi asemănarea sa. pe silueta virtuală se conturează figura, gestica, expresiile, personalitatea pe care propriul subconştient ni le imprimă. pe chipul prietenului virtual se regăseşte reflexia celor mai adânci nevoi ale unui om. o entitate aformă, compusă fragmentar şi schizofrenic se întregeşte prin asimilarea unor calităţi şi defecte din propriul univers lăuntric. astfel, prietenul virtual este subjugat şi preamărit, umilit şi adorat totodată. o relaţie pur virtuală descătuşează demoni, induce sentimente euforice şi abisal depresive, pentru a se sfârşi cu plictis şi indiferenţă. de la un abandon total în procesul de seducţie, printr-o perioadă de implicare viscerală totală (extensie a seducţiei), până la momentul în care propria imagine proiectată înspre o altă proiecţie devine satisfăcătoare. totul miroase a frică, a foame de acceptare din partea celuilalt (celălalt care devine nu omul X, ci umanitatea întreagă în raport cu propria persoană).

când miza se pune pe seducţie, şi nu pe comunicare, singura salvare este transpunerea ei în realitate, cât mai repede cu putinţă, şi construirea omului real din spatele id-ului.

virtualul alimentează monstruosul.

JURNALUL DE LA TESCANI | andrei pleşu

soarele de toamnă e o metaforă mai adecvată a cunoaşterii decât soarele estival, care poate duce căldura până la fierbinţeală şi disoluţie.

"căldura" spiritului nu trebuie nici să topească, nici să exalte lucrurile: trebuie să le mângâie.

ÎNAINTE DE TĂCERE | ernesto sábato

n-a fost o mare durere aceea care a dat naştere acelui oscar wilde pe care îl preţuim atât? în acea ultimă şi emoţionantă scrisoare, el îşi aminteşte că, atunci când era transportat de la închisoare la tribunal, în timp ce mergea încătuşat în faţa gardienilor, ridicând capul, a văzut cum din umbră îl saluta un prieten, ridicându-şi pălăria.

şi, în faţa solemnităţii grave a acestui gest, mulţimea gălăgioasă a fost redusă la tăcere. în scrisoarea aceasta el spune: acolo unde există durere, există pământ sacru.

această experienţă l-a lecuit pentru totdeauna de vechile sale extravaganţe şi niciodată nu s-a mai întors să frecventeze saloanele şi petrecerile.

cel mai nobil act al oamenilor este acela de a-şi ridica opera în mijlocul distrugerilor, sprijinind-o neostenit, la jumătatea drumului dintre prăpastie şi frumuseţe.

ARBOR INVERS | nichita stănescu

arbor invers, cu rădăcinile-n vânt,
cu tălpile late ca frunza platanului,
aproape plutind, abia atingând
anotimpurile anului.
cu mâinile crestate ca frunza de stejar,
cu trunchiul cu scorbură-adâncă
în care dorm urşii cu capul în jos, în zadar
spre-un cer de pământ vrând s-ajungă.

mereu cu creirul gol, cu ideile
răsfirate ca pe-un deal pomii rotaţi,
dus în nori, în scânteile
celor neluminaţi.
văzut ca în apă, mereu,
şi foşnind de un vânt de pământ,
cu rădăcinile înfipte în curcubeu
şi-n culori ce nu sunt.

arbor invers am rămas, rupt din sferă
cu sfera aceasta aidoma, geamănă...
şi totul îmi pare ştiut, dar nimica
din ce ştiu cu ce este nu se aseamănă.

THE ARCHITECTURE OF HAPPINESS | alain de botton

left to its own devices, nature will not hesitate to crumble our walls, claw down our buildings, push wild vines through our walls and return every other feature of our carefully plotted geometric world to primal chaos. nature's way is to corrode, melt, soften, stain and chew on the works of man.

and eventually it will win.

dacă vrei să îmi laşi un comentariu...

...nu o face.

motivul pentru care ţin la acest blog este pentru că aici e linişte.

nu vreau vizitatori nenumăraţi, nu vreau să acumulez comentarii sau să îmi expun păreri.

nu vreau să fiu admirat, nu caut aprobări, nu mă interesează criticile.

nu vreau să scriu pentru a fi citit; tot ce scriu aici scriu pentru mine.

majoritatea prietenilor mei nu ştiu de existenţa acestui blog, nici măcar cele mai bune prietene ale mele.

cei cărora le-am dat adresa probabil că au uitat de existenţa acestui blog. ce bine!

dacă citeşti aceste rânduri inseamnă că eşti printre puţinii care o fac.

şi vreau să rămână aşa. între mine, un anonim, şi tine, un necunoscut.

mă bucur să te am aici, cu condiţia să respecţi tăcerea.

rugăciune

mi-aş dori să îmi doresc să îmi vină în mod natural să scriu pe blog.

HERE AT THE RIGHT TIME | josh ritter

you're so red in the eyes,

either too low or too high.

when i met you

you were sick but you did not know why.

i was a pretty poor cure

but my love for you was always sure.

the bucket was broken,

but the water was pure.



tell me i got here at the right time.

if i did it's probably the first time.

no second guesses or secret signs.

tell me i got here at the right time.

FIND THE RIVER | r.e.m.

the river to the ocean goes, a fortune for the undertow.
none of this is going my way...
there is nothing left to throw of ginger, lemon, indigo,
coriander stem and rows of hay.
strength and courage overrides the privileged and weary eyes
of river poet search naivete.
pick up here and chase the ride, the river empties to the tide

all of this is coming your way.

CHIMES OF FREEDOM | bob dylan

through the mad mystic hammering of the wild ripping hail
the sky cracked its poems in naked wonder
that the clinging of the church bells blew far into the breeze
leaving only bells of lightning and its thunder
striking for the gentle, striking for the kind
striking for the guardians and protectors of the mind
and the poet and the painter fall behind this rightful time
and we gazed upon the chimes of freedom flashing.

listă de viitor

18.09.2009

• să fac paraşutism
• să scap de burtă
• să am propriul birou de design
• să câştig un concurs
• să îmi pot permite să merg la cumpărături sâmbăta fără să am stress financiar
• să îmi cumpăr bicicletă
• să am cel puţin 3 tricouri cu imprimeuri personale
• să învăţ să cânt la chitară
• să învăţ spaniolă, germană, japoneză
• să înot într-un bazin de apă termală, înconjurat de zăpadă
• să pescuiesc la copcă
• să vizitez cel mai mare telescop din lume
• să merg o lună în madagascar
• să ajung în spaţiu
• să construiesc locuinţe sociale într-un sat uitat de lume
• să învăţ să fac surfing
• să văd marea barieră de corali
• să ating o pasăre kiwi
• să îmi construiesc o casă self-sufficient
• să învăţ să dansez
• să compun o melodie / un album de muzică
• să vizitez new york, ierusalim, alger, cape town, brasilia, londra, berlin, cappadocia
  
• să petrec câteva luni în tibet
• să îmi deschid un bar
• să asist la o naştere
• să învăţ să acord primul ajutor
• să am un site de care să fiu mândru
  
• să creez o jucărie
• să scriu o carte de copii
• să am un pat uriaş
• să am curajul să mă dau într-un rollercoaster de tipul celor care te ţin cu picioarele în aer
• să dorm într-o peşteră
• să lucrez într-un bar
• să lucrez într-o librărie
• să lucrez într-o firmă de publicitate
• să lucrez într-un cabinet de psihologie
• să îmi iau un câine pe care să-l cheme sam şi să fie labrador şi să fie galben
• să plantez un copac
• să particip la un protest în stradă
• să particip la o bătaie cu mâncare
• să văd un iceberg
• să mă îmbrac în charlie chaplin
  

concerte:

• jack johnson
• r.e.m. (a treia oară)
• ada milea (a doua oară)
• tori amos
• björk
• scissor sisters
• moby (a doua oară)
• patti smith
• regina spektor
• kate nash
  

pauza de frustrare

EU: doamne cat te urasc
EU: scarba
EU: crapi

EA: aoleu si eu

EU: si nu mi-e dor de tine deloc

EA: te as pupa in scarba asa

EU: esti o nenorozelda
EU: cred ca nici nu as apuca sa te pup, pt ca as eructa (ragai) cand m-as apropia de obrazul tau dalb

EA: tudor
EA: se uita lumea urat
EA: la mine

EU: ce vrei ma?

EA: ca vb cu tine si rad

EU: sa se futa toti in fofo
EU: si daca eu vreau sa imi declar dragostea neconditionata pt tine, cine sunt ei sa ma opreasca?
EU: printesii pseudo-zambitori ai unei tari amorfe si lipsite de personalitate

EA: sunt colegii mei iubiti
EA: le-as fute una dupa ceafa instant

EU: victime ale unei societati demente de regurgitati curcubeic
EU: retardati anofeli
EU: bivoli care se adapa la sfarcurile scursurilor dintr-o fabrica de zaharuri
EU: cangrene umane care nu stiu ce e durerea,nevroza sau palpitatiile raului interior

EA: altfel ce faci?

EU: ma inec in fericire, nu vezi?
EU: cineva trebuie sa imi faca respiratie gura-la-p...

EA: tudor o sa ma dea afara

EU: trist. durerile mele anale sunt omniprezente
EU: bine bine te las

EA: vb diseara
EA: daca esti pe acasa

EU: du-te inapoi la eunucii zambitori ai taramului ineptiei caramelizate
EU: k

EA: pup lipicios

EU: lip pupicios

zenism

i'm terribly sorry, but my karma just ran over your dogma!

haiku

Aviary dreams

the bird surrenders to.

The cat draws nearer.

EXTREMELY LOUD & INCREDIBLY CLOSE | jonathan safran foer

sometimes i can hear my bones straining under the weight of all of the lives i’m not living.

LIGHTHOUSEKEEPING | jeanette winterson

i said to the assistant, ’i can’t afford to buy it and i can’t bear to leave it. but i love it.’

she was unmoved.

we live in a world of buy it or leave it. love does not signify.

THE TRAP | franz kafka

"alas" said the mouse, "the world is growing smaller every day. at the beginning it was so big that i was afraid, i kept running and running, and i was glad when at last i saw walls far away to the right and left, but these long walls have narrowed so quickly that i am in the last chamber already, and there in the corner stands the trap that i must run into." "you only need to change your direction," said the cat, and ate it up.

dificil de scris.

pentru că nu sunt sigur ce şi de ce vreau să scriu.

cred că o să renunţ chiar acum.

prefer să păstrez pentru mine... momentan.

t.

NECUVINTELE | nichita stănescu

el a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
el a întins spre mine o ramură ca un braţ.
eu am întins spre el braţul ca o ramură.
el şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
eu am inclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
auzeam cum se-nţeteşte seva lui bătând
ca sângele.
auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
eu am trecut prin el.
el a trecut prin mine.
eu am rămas un pom singur.
el
un om singur.


cu dedicaţie...

ŞAH | marin sorescu

eu mut o zi albă,
el mută o zi neagră.
eu înaintez cu un vis,
el mi-l ia la război.
el îmi atacă plămânii,
eu mă gândesc un an la spital,
fac o combinaţie strălucită
şi-i câştig o zi neagră.
el mută o nenorocire
şi mă ameninţă cu cancerul
(care merge deocamdată în formă de cruce),
dar eu îi pun în faţă o carte
şi-l silesc să se retragă.
îi mai câştig câteva piese,
dar uite, jumătate din viaţa mea
e scoasă pe margine.
-o să-ţi dau şah şi pierzi optimismul,
îmi spune el.
-nu-i nimic, glumesc eu,
fac rocada sentimentelor.

în spatele meu soţia, copiii,
soarele, luna şi ceilalţi chibiţi
tremură pentru orice mişcare a mea.

eu îmi aprind o ţigară
şi continui partida.

PENTRU PĂSĂRILE DISPĂRUTE | marin sorescu

câte păsări o fi stricat
cerul
până să-ţi nimerească mersul
atât de lin?

unele erau ciudate,
aveau penele cine ştie cum,
înfipte de-andoaselea,
ori poate nici n-aveau pene,
ci frunze.

ele încercau să zboare
până la copacul
unde se bănuia că va apare omul,
dar timpului nu-i plăcea
acest zbor stângaci
şi le stergea timpul
cu dosul palmei.

hai pe câmp
să vedem ciocârlia
arzând,
ca o lumânare
pentru păsările dispărute.

EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII | lucian blaga

eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea mea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –

şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei -
căci eu iubesc
şi flori, şi ochi, şi buze, şi morminte.

ei şi muzica

este uimitor când reuşesc să iau distanţă faţă de o relaţie şi să o privesc cu ochi limpezi şi obiectivi. numai când s-a încheiat definitiv pot extrage esenţa a ceea ce a fost cu adevărat, pentru că atunci când sunt implicat în mod activ am tendinţa de a trece cu vederea multe din neajunsurile pe care aceasta le aduce în viaţa mea. de multe ori m-am întrebat de ce nu am reuşit să fiu cu adevărat fericit într-o relaţie, cel puţin până în momentul de faţă. de fiecare dată când mă scufund înăuntrul laturii mele sentimentale am senzaţia că mă pierd într-un abis de nesiguranţă, frustrare şi temeri. îmi aduc aminte vag clipele fericite pe care le-am împărtăşit cu el, cu ei, cu alţii, cu altcineva.

nici cu mine nu sunt sigur cât de fericit am fost până la un moment dat.

un lucru e sigur: memoria pare că îmi răpeşte umanitatea relaţiilor pe care am încercat să mi le formez, iar ceea ce rămâne este o amintire palidă, amorfă şi rahitică, ce se zbate să păstreze sentimentul fericirii pe care nici măcar nu sunt sigur că am avut-o, sau e doar rodul unei proiecţii ale mele. poate e adevărat ce se spune: nu contează ce s-a întâmplat de fapt, contează ce îţi aduci tu aminte că s-a întâmplat. acela este adevărul.

relaţiile m-au făcut întotdeauna să mă simt oarecum incomplet, parţial pentru că nu am niciodată avut un flux de comunicare perfect sănătos cu nici unul dintre foştii mei parteneri de viaţă (cuvântul "prieten" mi se pare mult prea banal, iar "iubit" prea emfatic), şi parţial pentru că am o minte dificil de ţinut în frâu, şi care cu greu se poate desprinde de sentimentul de individualitate şi de libertatea pe care acesta mi-o oferă. recunosc, sunt un om destul de egocentric când vine vorba de relaţii interumane (de orice fel), şi până nu demult refuzam să văd acest lucru, din teama de a nu mă considera un monstru incapabil de sentimente. capabil sunt, altfel m-aş simţi complet alienat de toţi şi toate (ceea ce nu mă simt), însă cu greu aceste sentimente se decantează şi înrădăcinează în sufletul meu.

ceea ce m-a împins să scriu acest post a fost de fapt revelaţia referitoare la legătura subtilă şi inconştientă pe care mi-o creez între muzică şi relaţii, şi cât de pertinent poate descrie acea "melodie a noastră" ceea ce s-a întamplat până la urmă cu noi, cu mine şi cu (ac)EL de atunci. având în vedere că muzica reprezintă o parte uriaşă din viaţa mea, nici nu e de mirare că găsesc deosebit de importantă compatibilitatea în ceea ce priveşte emoţia ce poate fi extrasă din melodii, sunete, vibraţii. muzica este una dintre cele mai intime plăceri ale mele, pentru că rezonează cu cele mai sensibile corzi ale emoţiilor care stau la baza personalităţii mele (pe care o consider cel putin parţial disfuncţională). muzica îmi temperează sângerosul proces autocritic, îmi calmează temerile şi mă umple de sentimente pe care doresc să le trăiesc în mod activ, dar care, dintr-un motiv sau altul, ele nu se regăsesc în nici un colţ al vieţii mele. sau care ţin mult prea mult de acea parte intimă, solitară şi umbrită a sufletului meu, prea personală pentru a o putea împărtăşi cu oricine altcineva.

devin prea filosofic şi mă enervez. nu că nu doresc sau nu îmi place asta, dar nu consider necesar şi corect să expun prea multe, prea în detaliu, prea repede. simt că devin propriul meu iuda, trădându-mi vulnerabilitatea în mod repetat prin săruturi narcisiste cu gust de doruri şi păcate.

voi păstra deci sărutul pentru mai târziu, pentru alt moment care, în fapt, va fi identic cu acesta, şi cu toate celelalte.

iată deci, palimpsestul muzicologiei relaţiilor mele:

JEM | flying high (melodie pe care eu i-am dedicat-o lui E.) ... E. a fost un vis frumos, un fel de fată morgana ce a izvorât din imaginaţia adolescentină a unui tânăr nesigur, confuz şi în cautarea asidua a sinelui. o relaţie la distanţă, nopţi nedormite şi scrisori de dragoste, vise despre călătorii transatlantice şi culori pastelate dintr-o altă, posibilă viaţă.

NICU ALIFANTIS | umbra (melodie pe care eu i-am dedicat-o lui D.) ... D. a fost cutiuţa încrustată de lemn ascunsă sub pat, plină de vechi fotografii şi ace cu gămălie care nu mai erau de folos nimănui dar care pentru un copil pot reprezenta o comoară nepreţuită. o relaţie secretă, bântuită de balauri şi ghionoaie, şi avântându-se fără milă în cele mai adânci teritorii ale tragediei şi romanţelor de modă veche. ploaie şi soare pe faţa unui copil pistruiat.

ANDREAS SCHOLL | the salley gardens (melodie de pe un album pe care F. mi l-a dedicat) ... F. a fost un minunat spectacol de balet, perfect sincronizat şi uimitor prin perfecţiune tehnică, dar totuşi un katharsis cu un pronunţat caracter de teatralitate. o relaţie extravagantă în manifestarea ei socială, dar promisă imploziei datorită moliilor care mâncaseră uriaşe găuri de necomunicare în tapiţeria de un rafinament complicat, dar delicat de absent.

TONI BASIL | mickey (melodie pe care eu o asociez cu C. din cauza unei întâmplări pe care mi-a relatat-o) ... C. a fost o uriaşă acadea spiralată, dulce dar lipicioasă. o relaţie efemeră, un scurt şotron amoros care s-a dovedit redundant şi extenuant extrem de rapid. urme de zahăr topit pe degete şi de praf pe picioare.

THEY MIGHT BE GIANTS | birdhouse in your soul (melodie ascultată pe repeat împreună cu P. pe autostradă, în franţa) ... P. a fost întruchiparea sentimentului de a alerga la vale, gol, prin iarba udă, într-o dimineaţă de vară, cu un zâmbet larg pe faţă. o relaţie eliberatoare, aidoma unui buchet de baloane colorate ce dansează în drumul lor spre albastrul cerului nemărginit, care în acele clipe părea că poate fi cuprins în palmă şi pus deasupra inimii.

despre M. nu pot vorbi, el este în playlist-ul vieţii mele. şi probabil va citi aceste rânduri, iar aici intervine bineînţeles auto-cenzura specifică mie. am deja câteva melodii dedicate lui, dar vor rămâne între mine şi el pentru moment. nu vreau să cobesc. pot spune însă că fonograful îşi arată semnele de uzură în timp, şi mi-aş dori să pot lăsa o unică melodie să mă cuprindă şi să mă aline mult timp de acum încolo.

şi mi-aş mai dori să adorm la sfârşitul unei foarte lungi şi obositoare zile învăluit în sentimentul că, în sfârşit, sufletul meu dansează.

no emoticons

(...)

EU: da pai in bruxelles a fost genial
EU: tocmai de asta
EU: si atunci mi se parea ca timpul trecea perfect
EU: lucram
EU: ma integram intr-un colectiv
EU: dupa program ma culturalizam
EU: si socializam
EU: sau ma relaxam
EU: si in week-end apreciam
EU: ce inseamna sa mergi undeva
EU: si sa ai bani
EU: si sa iesi in oras
EU: si sa mananci la un restaurant
EU: si sa shop
EU: si sa te uiti dupa carti si cd-uri
EU: si sa go to a gay cafe si relax

EA: ...

EU: si tot asa

EA: well mai e un pic

EU: timpul trecea tare frumos

EA: si te poti intoarce

EU: m-as intoarce vreo o saptamana-doua
EU: imi e dor de oamenii de acolo
EU: si de viata in general
EU: era si colectivul ala extraordinar
EU: ...
EU: wish you could have been there
EU: ti-ar fi placut la nebunie
EU: exact genul ala de viata
EU: cosmopolita
EU: cu cine la unii la altii
EU: gateam impreuna
EU: ieseam in oras
EU: ieseam si singur...
EU: mergeam cu trenul
EU: pana la paris 2 ore
EU: ...
EU: un week-end
EU: amsterdam aproape
EU: londra
EU: rotterdam
EU: haga
EU: luxemburg
EU: germania

EA: what can i say
EA: ..

EU: era fain

EA: te asteapta cu drag
EA: cel putin
EA: stii ca poti sa te intorci

EU: i guess
EU: si ma enerveaza ca si cu diploma asta stiu ca ar iesi ceva grozav
EU: dar nu stiu CUM sa ma motivez
EU: zici ca-s retardat
EU: ...

EA: da..pai nu stiu
EA: decat ca o sa fie mai motivant
EA: pana trecem de primul pas
EA: adica sa punem ceva cap la cap
EA: concret
EA: ..

EU: da
EU: stiu
EU: cred ca m-a rupt complet intoarcerea
EU: adica dupa cum vorbeam

EA: e demotivant oricum..numai gandul ca te duci sa prezinti la mincu
EA: taie pofta din start

EU: amandurora ni se parea asa strain
EU: sa te intorci la mincu
EU: dupa ce ai vazut atatea
EU: si ce viata altfel
EU: si dinamica
EU: poti avea
EU: de la rau la bine te obisnuiesti
EU: invers mai putin
EU: si acum mi se pare totul inutil
EU: si asa, ridicol
EU: nush
EU: nu mai am rabdare

EA: imi pare rau ca nu reusim sa ne motivam mai bine
EA: de fapt era un atu lucrul in echipa
EA: nus ma gandesc ca poate si pt ca nu faci exact ce voiai sa faci...
EA: ma simt cam prost

EU: nu mai
EU: nu are legatura
EU: doamne fereste

EA: adica am senzatia ca nu e ce trebuia sa faci

EU: de fapt e foarte bine ca suntem in echipa
EU: sunt sigur ca eram la fel de letargic

EA: si ca te dezorienteaza

EU: pentru ca nu tine de ce fac
EU: ci de schimbarea de scop
EU: de viata
EU: adica ma obisnuisem intr-un ritm
EU: si cu o anumita mobilitate
EU: aici simt asa, ca sunt prins in aceeasi viata pe care o aveam inainte sa plec
EU: insa eu m-am schimbat la interior
EU: si mi se pare extrem de nemotivant

EA: da stiu..dar totusi ..
EA: nu stiu

EU: nu are legatura
EU: iti spun eu
EU: promit
EU: taci acolo
EU: ca te bat la fund

EA: nu te cred

EU: ma enervezi. pentru mine e mult mai important ca lucram impreuna

EA: nu ma bati la fund

EU: ei nu
EU: watch me
EU: *o bate la fund*

EA: ca nu s M…

EU: pe el nu-l bat ca el nu e rau
EU: vicious like you

EA: off
EA: io sper sa ne mobilizam
EA: asa..
EA: adica as vrea sa iasa frumosssss
EA: si sa punem la portofoliu
EA: amenajarea noastra

EU: si eu imi doresc asta
EU: nu stiu, parca acum mi-am dat seama cu adevarat de lipsa de scop pe care o am in general
EU: asta e problema
EU: mi se pare ca fac doar ca sa fac...

EA: pai da dar cred ca doar ai un mom mai prost..
EA: pt ca mai e asa putin
EA: si apoi..
EA: poti sa revii
EA: e doar un prag si e intr-adevar
EA: pacat ca scoala asta ne a adus in stadiul asta
EA: asa ma simt si eu de cand ma stiu la fac asta
EA: ..n-am inteles nicodata de ce am lucrat
EA: si de aia nici entuziasm, nici creativitate
EA: nici nimic..
EA: poate era ceva potential..insa a ramas neexploatat
EA: daca nu s a pierdut deja...
EA: stiu senzatia si de asta urasc scoala asta din suflet

EU: e o nepotrivire intre ce vreau si ce primesc
EU: si implicit intre ceea ce vreau sa dau si ce dau

EA: da inteleg..
EA: e normal

EU: si simt asa ca nu am evoluat in abordarea proiectelor de exemplu
EU: si nimic nu mi se mai pare real, intr-un sens
EU: adica dupa ce am vazut ce presupune arhitectura cu adevarat
EU: in birou
EU: si cate conditionari
EU: si ce mizerie e
EU: in general

EA: da..inteleg exact
EA: nu mai are nici un sens

EU: acum e "weeeee ce poezie frumoasa scriu eu"

EA: daca nu e pe bune
EA: macar sa crezi tu

EU: si avem si fosilele alea ambulante
EU: nu stiu e asa, useless intr-un fel
EU: nu mai stiu pe cine incerc sa impresionez sau cui incerc sa ii fiu sincer
EU: ca daca ar fi dupa MINE probabil, as face ceva simplu si boem si relaxat
EU: nu stiu...
EU: ma rog. nu e un sentiment deprimant
EU: adica nu-s trist
EU: da's asa, ranit si enervat si dezamagit
EU: de mine si de restul
EU: si ca m-am lasat asa indobitocit
EU: ..
EU: mda
EU: yay

EA: da
EA: as zice ca am zis io..
EA: toate astea
EA: nu pot sa zic decat ca inteleg exact

EU: pai da, parca aproape mi-am epuizat abilitatea de a vedea in lumina aia optimista
EU: adica stiam ca oricum incercam sa trag de mine sa misc ceva
EU: dar nu putea tine la nesfarsit
EU: si simt ca imi scapa viata printre degete
EU: atat sensul ei, cat si cum o valorific
EU: ...

EA: da..
EA: stiu
EA: si mai stiu doar ca o sa ti treaca starea
EA: dar o sa revina
EA: si tot o sa revina
EA: din ce in ce mai des
EA: eu ma sculam noaptea
EA: prin anu 3
EA: si incepeam sa plang
EA: de era A… socat
EA: nici io nu stiam ce am
EA: ..well
EA: indobitocirea doare
EA: si cand te supui incontinuu
EA: fara sa vrei
EA: si la un mom dat se si exteriorizeaza
EA: o sa inveti sa te obisnuiesti cu stari de astea de degeaba
EA: aiurea si nonsens
EA: total
EA: bine , ca probabil le ai experimentat si in alte forme
EA: pana acum...
EA: nus..
EA: ce sa ti zic
EA: stii de fapt

EU: da dar nu le lasam sa get to me
EU: si nici acum nu, dar te marcheaza... lipsa de chef, apatia, sictirul
EU: tip of the iceberg…

(...)

tip of the iceberg.

de ce am început?

nu ş+iu.


ceea ce ş+iu fără doar şi poa+e este că sun+ curios cum va con+inua.


aşa că ... să începem.

+ + +

STALACTITA | lucian blaga

tăcerea mi-este duhul -
şi-ncremenit cum stau şi paşnic
ca un ascet de piatră,
îmi pare
că sunt o stalactită într-o grotă uriaşă,
în care cerul este bolta.
lin,
lin,
lin - picuri de lumină
şi stropi de pace - cad necontenit
din cer
şi împietresc - în mine.

LECŢIA DESPRE CUB | nichita stănescu

se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect
după aceea se sărută de numărate
ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei
după aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al
cubului.

toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!